În perioada sărbătorilor de iarnă, este cu atât mai important să ne asigurăm că, pe lângă binele propriu, contribuim cât de mult putem și la binele celor din jurul nostru. Acest aspect stă la baza inițiativei noastre.
“Christmas for Everyone” de Interact District 2241 este un proiect caritabil anual, desfășurat la nivel național si internațional de Cluburile Interact din Romania și Republica Moldova, ce aduce bucurie copiilor din medii defavorizate.
Prin implicarea Cluburilor Interact, am ajutat direct copiii nevoiași din comunitățile rurale, oferindu-le pachete cu haine, rechizite, cărți, produse de igienă, alimente, dulciuri și jucării. Astfel, timp de aproape o lună de zile, membri Interact din toate colțurile Districtului și-au adus contribuția, tot acest efort materializându-se în cea mai de amploare inițiativă a noastră.
Așadar, mobilizarea masivă a tuturor resurselor de care am dispus a determinat ajutarea a aproape 8000 de persoane, pentru care magia sărbătorilor a căpătat un sens mai apropiat de conceptul fantastic cu care este asociată.